În cadrul proiectului eTwinning „Our Folkloric Features, Our Beauties”, desfășurat la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Ploiești, Prahova, ne-am implicat activ în promovarea patrimoniului cultural printr-o serie de activități educative, creative și colaborative, desfășurate împreună cu parteneri din Grecia, Polonia, Spania și Turcia. Din echipa de coordonare au făcut parte și cadrele didactice din România, prof. Florentina Alina Mirică și prof. Elena Violeta Tănase, care au contribuit activ la organizarea și implementarea proiectului.
Prin utilizarea tehnologiei, am facilitat comunicarea eficientă între elevi și profesori din țările partenere, organizând sesiuni online pe Google Meet pentru planificare, schimb de idei și desfășurarea activităților comune.
Activitățile principale ale proiectului au inclus:
Participarea la evenimente tematice precum Safer Internet Day, Europe Day și eTwinning Day, marcate prin activități educaționale și creații tematice.
Crearea de logo-uri și afișe reprezentative pentru identitatea vizuală a proiectului.
Activități colaborative, precum Muzeul Virtual și Heritage Postcards Wall, unde elevii au realizat manual cărți poștale ilustrând elemente locale de patrimoniu, pe care le-au trimis prin poștă partenerilor internaționali.
Activitatea „Typical Food”, în care elevii au prezentat preparate tradiționale din regiunea lor, prin fotografii, descrieri și chiar demonstrații video, oferind o perspectivă autentică asupra culturii gastronomice locale.
TASK „Let’s Explore Other Civilizations!”, ce a implicat cercetări individuale și prezentări despre una dintre țările partenere, contribuind la dezvoltarea competențelor interculturale ale elevilor.
Toate materialele au fost încărcate în mod regulat pe platforma Twinspace, asigurând documentarea, diseminarea și schimbul de bune practici educaționale la nivel european.
In cadrul activităților colaborative desfășurate în proiect, fiecare echipă internațională a avut sarcina de a realiza și prezenta câte două exponate reprezentative pentru fiecare dintre următoarele teme: Muzică și dans tradițional, Obiecte iconice ale culturii locale, Obiceiuri tradiționale și Arte și meserii specifice. Aceste contribuții au reflectat identitatea culturală a fiecărei țări participante și au facilitat schimbul intercultural autentic între elevi.
Pe parcursul proiectului, am integrat în mod activ aplicații digitale moderne pentru a încuraja colaborarea, creativitatea și exprimarea personală a elevilor. Am folosit Canva pentru crearea de afișe și materiale vizuale atractive, iar Genially ne-a ajutat să realizăm prezentări interactive și dinamice.
Prin Mentimeter, am colectat opinii și răspunsuri în timp real, stimulând participarea activă a tuturor elevilor. Cu ajutorul aplicației Pixton, elevii au creat benzi desenate digitale pentru a reda tradiții și scenarii culturale într-un mod creativ. De asemenea, am folosit StoryJumper pentru a realiza povești digitale colaborative, contribuind astfel la dezvoltarea competențelor narative și digitale ale elevilor. Toate aceste instrumente au transformat învățarea într-o experiență interactivă, relevantă și motivantă.
Proiectul le-a permis elevilor să se implice activ într-un mediu educațional internațional, descoperind tradiții, valori și perspective culturale variate. Prin activități creative și colaborative, aceștia și-au consolidat abilitățile de comunicare, gândire critică și lucru în echipă.
Utilizarea tehnologiei a facilitat schimbul de idei și experiențe autentice, aducând un plus de valoare procesului educațional. Elevii au înțeles mai bine atât importanța propriei identități culturale, cât și frumusețea diversității europene.